Szasz Jeno: MAE român și ungar s-au înțeles în privința reînhumării lui Jozsef Nyiro. Nu mai e niciun obstacol. Urna poetului va ajunge mâine în Secuime

Szasz Jeno:  MAE român și ungar s-au înțeles în privința reînhumării lui Jozsef Nyiro. Nu mai e niciun obstacol. Urna poetului va ajunge mâine în Secuime
Publicat: 26/05/2012, 17:21
Actualizat: 28/05/2012, 08:41

Reînhumarea scriitorului maghiar Jozsef Nyiro se va desfășura conform programului stabilit, autoritățile ambelor state, România și Ungaria, reușind să ajungă la un consens pe căi diplomatice, a declarat, pentru gândul, Szasz Jeno, fostul primarul din Odorheiului Secuiesc, care este organizatorul evenimentului.

El a spus că scandalul a fost aplanat, în prezent nemaifiind nicio problemă referitoare la ceremonia care va avea loc mâine.

„Reprezentanții celor două ministere de Externe s-au întâlnit ieri și au discutat această problemă într-un climat amiabil. Toate diferendele politice au fost rezolvate, eu știu că s-au aplanat problemele pe căi diplomatice și nu mai e niciun obstacol. Din perspective juridice, că asta ne interesa pe noi, nu e nicio problemă, cenușa cremată nu are nevoie de pașaport mortuar. Nu cred că se mai poate întâmpla ceva până mâine, noi facem ceremonia”, a declarat, pentru gândul, Szasz Jeno.

Cu toate acestea, fostul primar ne-a declarat că urna nu a ajuns încă în România, aceasta fiind încă la Budapestea. „Am înțeles că în cursul zilei de astăzi va pleca de la Budapesta și că va ajunge la timp pentru ceremonie. Nu știu exact când, eu cred că va ajunge mâine înainte de ceremonie„, a mai spus Szasz Jeno.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au declarat pentru gândul că poziția diplomației de la București față de această ceremonie a rămas neschimbată, așa cum a anunțat și vineri: „Ne-am exprimat dezacordul”.

Mai mult, edilul a spus că nu se aștepta la o astfel de poziție din partea Guvernului, mai ales că nu era cazul fiind vorba de un act de credință. Întrebat de gândul dacă au avut probleme și în perioada vechiului Guvern, Szasz Jeno a spus că nu au fost discuții în contradictoriu pe tema înhumării scriitorului Joszef Nyiro.

„Îmi pare rău că au fost discuțiile astea politice, care nu au fost la locul lor. Când era vechiul Guvern, am fost anunțat că ceremonia de reînhumare a scriitorului face parte din sărbătoarea de Rusalii, aceasta a fost poziția lor atunci, probabil datorită intervenției celor de la UDMR. Acum, probabil din cauza unor declarații greșite ale lor, actualul Guvern s-a împotrivit, nu a sprijinit acțiunea noastră. Oricum, eu cred că domnul Ponta este suficient de deștept încât să nu se bage în niște polemici din care nu poate să mai iasă. Dar poate era politic oportun, de aceea s-au împotrivit”, a răspuns Szasz Jeno.

Potrivit sursei citate, ceremonia va începe loc mâine la ora 12:00, urmând ca la ora 14 :00 să aibă loc liturghia sfântă. „După ceremonie, vom merge într-un cerc mult mai restrâns la locul de veci, unde vom spune ultima rugăciune pentru memoria scriitorului Jozsef Nyiro”, a spus Jeno, spunând că sunt așteptați aproximativ 10.000 de oameni, printre care și câțiva localnici români, care au cunoscut operele scriitorului.

„Să mulțumim celor care au făcut tam-tam”

Reînhumarea scriitorului Joszef Nyiro a stârnit multe discuții în contradictoriu între reprezentanții maghiari și cei români. Ceremonia era programată încă din vremea vechiului Guvern, care a fost de acord cu ea, însă noul premier, Victor Ponta, și-a exprimat dezacordul în mai multe rânduri.

„Înțeleg că fostul Guvern a fost de acord cu înhumarea la Odorheiu Secuiesc, actualul Guvern și-a manifestat în mod clar opoziția la așa ceva din considerente pe care ministrul de Externe le va prezenta în detaliu. Este o personalitate care, din punctul de vedere al autorităților române, având o activitate care poate fi aflată ușor, nu poate să primească onoruri pentru ceva ce, din punctul nostru de vedere, nu este cazul să fie onorat”, a declarat Ponta.

Mai mult, și udemeriștii au anunțat că nu vor participa la ceremonia, având în vedere că aceasta a fost politizată, în contextul alegerilor locale, unde Szasz Jeno, președintele Partidului Civic Maghiar, candidează pentru un nou mandat de primar.

„E o campanie electorală, din păcate, murdară, împotriva UDMR și nicidecum nu are decât ca obiect de lucru reînmormântarea cenușii sau a osemintelor scriitorului Nyiro”, a spus, anterior, senatorul UDMR Verestoy Attila.

Deși regretă discuțiile negative care au avut loc în privința înhumării scriitorului, Szasz Jeno a precizat, pentru gândul, că această problemă a avut și o latură pozitivă. „Să mulțumim celor care au făcut tam-tam , pentru că așa s-a făcut cunoscută și opera lui Nyiro, așa învață și tinerii că trebuie să citească cât mai multe opere. Jozsef Nyiro este o valoare imensă a literaturii maghiare, este un fel de Ioan Slavici pentru noi”, a conchis primarul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Cel mai mare pericol pentru șoferi. Nimeni nu s-a gândit la asta
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×